Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat în spital

Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat în spital
Publicat: 15/08/2012, 18:34
Actualizat: 29/07/2014, 23:25

Prințul Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elisabeta a II-a, a fost din nou spitalizat, ca măsură de precauție, au anunțat miercuri reprezentanții Palatului Buckingham, fără a face alte precizări despre starea prințului consort, informează AFP.

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 91 de ani, care își petrecea vacanța în castelul Balmoral din Scoția, alături de regina Elisabeta a II-a, a fost transportat la clinica din orașul Aberdeen, a precizat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, care nu a precizat naturii bolii de care suferă prințul Philip.

„Așteptăm ca ducele să facă analizele medicale”, înainte de a oferi alte informații, a adăugat aceeași sursă.

Soțul reginei Marii Britanii a fost internat la începutul lunii iunie din cauza unei infecții urinare, care l-a împiedicat să participe la o parte din festivitățile organizate la Londra pentru a marca jubileul de diamant al suveranei britanice.

În decembrie 2011, prințul Philip a fost operat de urgență, pentru o arteră coronariană obstrucționată, o intervenție care l-a împiedicat să participe la sărbătorile tradiționale de Crăciun cu familia regală.

Aflat la conducerea a 800 de asociații, ducele de Edinburgh a decis vara trecută să reducă puțin din obligațiile sale.

El a însoțit-o totuși pe regină în numeroase vizite pe care Elisabeta a II-a le-a efectuat în Marea Britanie cu ocazia jubileului de diamant.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța